Descoperă Orientul apropiat Israel și Iordania
Israel / Iordania
DESPRE PELERINAJ
Dacă despre Israel se poate spune că are cele mai importante locuri sfinte, despre Iordania se poate spune că este locul de unde Moise a zărit “Țara Făgăduinței”, locul în care Iisus a fost botezat şi fortăreața în care Irod a ordonat decapitarea Sf. Ioan Botezătorul dar și că aici se află Petra – oras antic, ce ar merita pe deplin să fie inclus în lista celor 7 minuni ale lumii moderne. Indiferent de gusturi, preferințe și religie, Iordania are mult mai mult de oferit, în afară de zestrea culturală.
Israelul este o țară în Orientul Mijlociu, pe malul sud-estic al Mării Mediterane. Acesta se invecineaza cu Libanul, Siria, Iordania, teritoriile palestiniene si Egipt. Distanta fata de Bucuresti este de aproximaitv 2 ore si jumatate de zbor cu avionul.
Limba oficială a lui Israel este ebraică și arabă, deși ebraica este cea mai vorbită. Limba engleză este vorbită ca a doua limbă de către majoritatea.
Moneda naţională în Israel este Shekel sau NIS; în Israel puteţi utiliza atât dolarul cât şi euro, însă este mai avantajos să aveţi dolari (suma minimă necesară: 200 dolari), inclusiv monede de 1 Euro sau 1 Dolar pentru apă, suc în timpul excursiilor; cursul de schimb, aproximativ, este: 1 EUR = 5.11 secheli și 1 USD = 3.71 secheli; nu schimbaţi bani pe stradă oricât de atractiv vi s-ar părea cursul de schimb, întrucât puteţi fi păcălit; cel mai bine se schimbă banii la casele de schimb, spre deosebire de bănci unde vi se va percepe comision de schimb valutar.
Pentru cetățenii români nu este necesară viză prealabilă. Viza se va primi în aeroport, la controlul vamal. În locul unei ștampile de pașaport, veți primi o carte de intrare care trebuie prezentată în timpul șederii și când părăsiți țara.
Israelul nu este membru a Comunității Europene. Pentru călătoria în Israel este necesar pașaportul valabil 6 luni de la data întoarcerii în țară.
Înainte de a pleca în călătorie vă rugăm să vă asigurați că aveți serviciul de roaming activat. Atenție deoarece convorbirile din/spre Israel din/spre România au un tarif de aproximativ 2 euro/minut.
PROGRAMUL PELERINAJULUI
Ziua 1, Iasi – Tel Aviv – Nazareth
Întâlnire în Aeroportul International din Iași pentru zbor Iași-Tel-Aviv. Decolare la ora 06.40 din Iași, aterizare pe aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv la ora 09.35.
Bruhim habaim! (Bine ați venit!). După formalitățile vamale ne începem călătoria noastră în Orientul Apropiat. Ne îndreptăm spre orașul care este descris ca fiind locul unde a copilărit Iisus Hristos – Nazareth. Aici vom vizita Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret. Biserica a fost pictată de frații Moroșanu în 1977. Apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire în incinta căreia se află casa în care Fecioara Maria a fost înștiințată de Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Iisus. Este impresionant că în curtea mănăstirii, pe partea interioară a zidului împrejmuitor, se află icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, realizate în mozaic, grafica fiind conform tradițiilor țărilor care au donat respectivele icoane.
Continuăm cu biserica din Cana din Galileii. Aici a avut loc prima minune a lui Iisus, prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii. Cazare și cină la hotel în Tiberias/Nazareth.
Ziua 2, Muntele Tabor – Capernaum – Muntele Fericirilor – Amman
Boker tov (Bună dimineața!) Mic dejun. Ne îndreptăm spre Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbarea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Coborâm spre Marea Galileii și mergem pe Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica octogonală ce fost ridicată pe locul unde Mântuitorul a ținut predica despre Legea cea Nouă, rostind cele 9 fericiri. Opţional, se poate face o relaxantă croazieră pe Marea Galilei, cu o barcă ce amintește de corăbiile din timpul Mântuitorului.
Vom merge către oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul – Capernaum, unde a săvârșit cele mai multe minuni. Vom vedea ruinele Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru. Ne îndreptăm spre Amman, capitala Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Cazare şi cină în hotel în Amman.
Ziua 3, Amman – Petra – Amman
Micul dejun. Ziua de azi o vom dedica uneia dintre minunile lumii – Petra, supranumit și orașul roșu. Petra trebuie sa fie pe lista celor mai mulți oameni de locuri de „must-visit”. Este bijuteria Iordanului, orașul pierdut al. Nabateanilor biblici, o serie impresionantă de morminte și locuințe ascunse în spatele fațadelor ornamentate sculptate direct în stâncă. Datând din secolul al VI-lea î.en, site-ul a fost pierdut față de mințile occidentale până când a fost redescoperit în 1812 de către un explorator elvețian. Imaginea fațadei Trezoreriei, cunoscută sub numele de Siq – este, fără îndoială, cea mai frapantă priveliște a întregii regiuni. Aceasta este o zi memorabilă explorând o destinație cu adevărat extraordinară, o imagine care ne va rămâne mult timp în minte. (se recomandă încălțăminte comodă pentru mers pe jos cca. 5 km.)
Părăsim Petra și trecând peste Valea lui Moise, revenim la Amman și facem un tur panoramic al orașului. Cazare şi cină la hotel în Amman.
Ziua 4, Amman – Madaba – Ierihon – Bethleem
Mic dejun. Ne îndreptăm către “Orașul Mozaicului” – Madaba, unde principala atracție este Biserica Greco – Ordodoxă Sf. Gheorghe și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței: reprezentarea grafică conține două milioane de bucăți viu colorate ce ilustrează dealuri, văi, oraşe dar și Delta Nilului. Vom continua călătoria noastră cu vizită pe Muntele Nebo, unul din cele mai venerate locuri sfinte ale Iordaniei de unde Moise a văzut pământul făgăduinței și de unde ne vom bucura de o panoramă spectaculoasă asupra Văii Iordanului și a Mării Moarte.
Deplasare spre graniță și vom trece în Israel în dreptul orașului Ierihon-cel mai vechi oraș din lume, apoi ne îndreptăm spre valea Iordanului și vom vedea locul considerat a fi locul adevarat botezului lui Iisus; vom primi binecuvântarea în apele râului în care odinioara a fost botezat Iisus. Lângă râul Iordan este Mănăstirea Sf. Gherasim. Aici avem ocazia să aflăm ceea ce spune tradiția despre viețuirea Sf. Gherasim de la Iordan alături de leu său. Ne deplasăm către Ierihon, de unde vom avea o privire panoramică asupra Mănăstirii Carantania de pe Muntele Ispitirii. După aceea vom merge către Mănăstirea „Dudul lui Zaheu”. Cazare şi cină la hotel în Bethleem.
Ziua 5, Hozeva – Ierusalim, Muntele Sion – Ein Karem
Mic dejun. Deplasare către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe. În mănăstire sunt adăpostite moaștele Sf. Ioan Ioacob Hozevitul (sfânt născut în zona Botoșanului) și tot aici se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie.
Deplasare la Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vom vizia Biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare Om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta.
Deplasare pe Muntele Sionului – ne vom închina în Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Zidul Plângerii. Sosire la aeroport, decolare spre București. Asezamantul Romanesc de la Ierusalim. Cazare şi cină la hotel în Bethleem.
Ziua 6, Măn. Sf. Sava – Bethleem, Biserica Nașterii Domnului – Ein Karem
După micul dejun mergem în pustiul Iudeii pentru a vizita Mănăstirea Sf. Teodosie unde este Peştera Magilor în care se află mormintele Sf. Teodosie, Sf. Sofia – mama Sf. Sava, Sf. Evloghia – mama Sf. Teodosie, Sf. Teodota – mama Sf. Cosma şi Damian. De la Mănăstirea Sf. Teodosie ne vom deplasa cu taxiurile către Mănăstirea Sf. Sava, mănăstirea care datează din sec. V și care adăpostește moaştele Sf. Sava (accesul în incinta mănăstirii este permis numai domnilor, doamnele pot merge la Turnul Femeii, de unde se poate vedea mănăstirea şi locul unde s-a nevoit Sf. Sava).
După amiază vom merge în Bethleem unde vom vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Domnul Iisus Hristos şi icoana făcătoare de Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”); de aici la proximativ 500m se află Grota Laptelui, unde potrivit tradiției era adăpostită Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 7, Ierusalim, Muntele Măslinilor, Via Dolorosa
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde ne închinăm la locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa credință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fie prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului ce adăpostește Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată.
Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Cazare şi cină la hotel în Bethleem.
Ziua 7, Tel Aviv – Iasi
Mic dejun. La capătul a 7 zile pline de trăiri lăuntrice și având în minte salutul vechilor israelieni “Și la anul la Ierusalim” ne îndreptăm spre Aeroportul din Ben Gurion. Urmăm formalitățile vamale și ne îmbarcăm pentru zborul spre București. Lehitraot Israel! (La revedere Israel!)
Decolare din Tel-Aviv la ora 10.25, aterizare în Iași la ora 13.25.
INCLUS ÎN PREȚ
Tariful nu include
OPȚIONAL
FOTO/VIDEO
HARTA
NOTE